Ford ar putea reduce producția în Rusia din cauza înrăutățirii situației economice

Ford ar putea reduce producția în Rusia din cauza înrăutățirii situației economice
Publicat: 17/03/2014, 18:24
Actualizat: 16/02/2016, 01:49

Companiile auto occidentale au investit masiv în Rusia în ultimii ani, dar anul trecut a avut loc un declin de 5% al vânzărilor, din cauza încetinirii creșterii economice, iar evenimentele din Ucraina umbresc perspectivele pieței, transmite MarketWatch.

„Deprecierea continuă a rublei amplifică presiunile asupra operațiunilor Ford Sollers. Ca întotdeauna, monitorizăm în permanență situația economică generală și vom acționa în funcție de evenimente”, se arată într-un comunicat al companiei.

Purtătorul de cuvânt al Ford Sollers, Elizaveta Novikova, a refuzat să confirme o informație publicată de cotidianul rusesc Vedomosti, potrivit căreia compania vrea să oprească producția fabricii Vsevolozhsk de lângă St. Petersburg timp de două luni.

Purtătorul de cuvânt a precizat că reducerea producției este una dintre posibilitățile analizate.

„Evaluăm operațiunile și lucrăm la un nou plan important. Nu am luat o decizie”, a spus Novikova.

Ford este una dintre companiile cu cea mai rapidă dezvoltare în Rusia, majorând producția de la două linii de asamblare la șapte, de la începutul anului 2012. Vânzările Ford au scăzut însă cu 18% anul trecut, din cauza declinului puternic al cererii pentru automobilele compact.

Vânzările modelului Ford Focus, fabricat la St. Petersburg, au scăzut cu 27% în 2013, potrivit datelor Asociației Companiilor Europene din Rusia.

Analiștii au anticipat că Rusia va depăși în curând Germania, ca cea mai mare piață auto din Europa, dar mulți și-au schimbat între timp opinia, estimând că acest lucru se va întâmpla abia spre 2020.

Numeroși producători auto au investit masiv în Rusia.

În 2012, General Motors a anunțat că va investi 1 miliard de dolari pentru a crește capacitatea de producție din Rusia la 350.000 de vehicule pe an, până în 2018.

La sfârșitul lui 2012, Volkswagen s-a angajat să aloce 1,25 miliarde de dolari construcției unei fabrici de motoare.

Anul trecut, Ford Sollers a început construcția unei fabrici de motoare, într-un proiect de 274 milioane de dolari.

Alianța Renault-Nissan urmează să finalizeze un acord de 742 de milioane de dolari pentru a prelua controlul asupra celui mai mare producător rus de automobile, AvtoVAZ.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?